Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Alexandr Trubca, a ieșit în fața presei pentru a-și apăra investiția într-un proiect imobiliar din comuna Trușeni. El susține că tranzacția este complet legală și că nu există nicio încălcare a legii.

Reacția deputatului vine în contextul unei investigații jurnalistice care urmează să fie publicată și care îl vizează direct. Trubca a dorit să prezinte propria versiune a evenimentelor înainte ca informațiile să fie făcute publice, subliniind transparența afacerii sale.